Scufundarea vasului Titanic - rascumparare.ro

Scufundarea vasului Titanic

Temperatura apei scăzuse la minus un grad. Dacă nu ar fi fost valurile, dacă nu ar fi fost conţinutul mare de sare al oceanului, apa ar fi îngheţat. Aerul mirosea a gheaţă. Era un frig pătrunzător. Era vaporul uriaş, în întunericul de gheaţă, în goana după „centura albastră“ pentru cea mai rapidă traversare a Atlanticului? Orice nod (milă pe oră; unitate de măsurat viteza navelor) de viteză îl aducea în goana sa mai aproape de ţintă. Şi aceasta într-o zonă cu gheţari, care în întuneric adesea sunt observaţi doar foarte târziu şi la care 90% din volumul lor pluteşte sub suprafaţa apei.

Este ora 23:40 în 14 aprilie 1912. Vaporul transoceanic merge aproape sub presiunea maximă, cu forţa şi viteza cea mai mare. Noaptea fără lună este senină. Frederik Fleet este de serviciu la postul de observaţie pe catarg, douăzeci de metri deasupra punţii. Niciun reflector, niciun binoclu nu îl ajută la postul de observaţie. Şi pentru ce? Acest vapor foarte modern este de nescufundat. „Nici chiar Dumnezeu nu poate să-l scufunde“, sună sloganul cunoscut. Deodată întrezăreşte la câteva sute de metri înaintea părţii din faţă a navei ceva negru, care întunecă stelele sclipitoare. – Gheţari – Prea târziu!

Titanic nu reuşeşte să manevreze la stânga pentru a trece pe lângă colosul de gheaţă. Sub linia apei, masa impresionantă a gheţarului se freacă de-a lungul corpului navei. Ascuţişul său mortal spintecă vaporul în şase locuri pe o lungime de aproape 80 de metri, ca pe o conservă.

Cercetări ulterioare au arătat că soarta Titanicului a depins de o secundă tragică, numai de o secundă, în care s-a ferit prea târziu de gheţar. – Acea o secundă! Ea a decis asupra vieţii şi a morţii. O paralelă tragică există în viaţa multor oameni. Tot mereu este o secundă decizională – deodată se desprinde remorca autotractorului, deodată cedează stâlpii din oţel, deodată apare infarctul...

Gheaţa alunecă fără zgomot înapoi în întunericul de gheaţă, aşa cum a venit. Cinci minute mai târziu, motoarele vaporului se opresc. Liniştea neaşteptată, lipsa vântului de navigaţie şi a vibraţiilor îi trezesc pe mulţi pasageri. Unii se încumetă să iasă pe punte în această noapte senină, de gheaţă. „Totul este în regulă!“ se aude de peste tot. Mulţi se duc din nou la culcare. În salonul de fumat, jocul de cărţi continuă. Pe punte se află câteva bucăţi de gheaţă. Câţiva milionari se joacă cu ele fotbal – o variaţie binevenită.

Apa de gheaţă a Atlanticului pătrunde fără oprire în interiorul vaporului. Cinci tone de apă sărată pe secundă! Forţa portantă a vaporului se distruge încet, pentru că Titanicul este greu. 60.000 tone oţel, de opt ori mai greu decât apa, pot să plutească doar pentru că includ un spaţiu gol uriaş. După un tur de inspecţie, sentinţa de moarte cu privire la vapor este sigură: încă o oră şi jumătate, apoi vine sfârşitul Titanicului. Încă o oră şi jumătate...

La bord sunt aproximativ 2.200 de oameni. Bine că există bărci de salvare – dar sunt mult prea puţine! Numai jumătate din toţi cei prezenţi pot avea un loc în ele. Dacă nu vine niciun ajutor din afară, cel puţin 1.100 de oameni sunt condamnaţi să moară groaznic. Pe cine cade năpasta?

În loc să transmită prin radio SOS, căpitanul Smith îi informează pe pasagerii de la clasa întâi. El le pune mai întâi lor la dispoziţie bărci de salvare, un judecător al vieţii omeneşti – iar bogăţia contează! Dar Dumnezeu este altfel. Cu totul altfel! Dumnezeu nu face deosebiri între oameni. Bogat sau sărac, tânăr sau bătrân, indiferent ce culoare a pielii are şi din ce ţară a pământului provine, fiecare om este dorit şi creat de Dumnezeu. Pe fiecare om, Dumnezeu vrea să-l salveze de pierzarea veşnică. De aceea Dumnezeu îţi oferă harul Său impresionant de mare: Urcă în „barca de salvare“ a lui Dumnezeu: Crede în Isus Hristos şi recunoaşte înaintea Lui păcatele tale. Această „barcă de salvare“ este pregătită. Are loc pentru oricine doreşte să vină. Să vină – da, fiecare trebuie să decidă, dacă vrea să vină – pentru că vrea, pentru că a recunoscut: am nevoie de salvare din păcatele mele. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele“, spune Biblia (1. Ioan 1:9). Şi cine crede în Isus Hristos, „nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă“ (Ioan 5:24), în viaţa veşnică cu Dumnezeu, care a început.

La o jumătate de oră de la coliziune, primii pasageri cu veste de salvare din plută peste paltoanele lor de lână sau blană se adună pe puntea vaporului. Nici acum, niciunul dintre ei nu recunoaşte situaţia dramatică. Marea este netedă ca oglinda, pe cer sclipesc stelele, toate luminile Titanicului strălucesc şi doar un ochi exersat observă că partea din faţă a navei coboară puţin... Teama îi cuprinde doar când trebuie să urce în bărcile de salvare din lemn, care se clatină. Doar pe jumătate ocupată, prima barcă cu vâsle este lăsată în apă... Loc risipit!

În sfârşit – de fapt mult prea târziu – se transmit mesaje radiotelefonice disperate. Câteva vapoare interceptează strigătele de disperare şi răspund. Dar nu pot ajuta – sunt prea departe.

Este ora 2:10. Corpul Titanicului de ridică încet îndreptându-se. Pasagerii rămaşi pe vapor înaintează cu greu spre pupă, pentru că ea se înalţă cel puţin încă câţiva metri deasupra apei. Mulţi murmură rugăciuni, alţii trag câte o duşcă dintr-o sticlă de whisky. Cântăreţul la vioară, Wallace Hartley, apucă încă o dată vioara şi cântă ultima bucată: „Mai aproape de Tine, Dumnezeul meu...“ Mulţi cântă împreună cu el. Un preot se roagă cu glas tare şi îi îndeamnă pe cei deznădăjduiţi să se roage şi să-şi recunoască păcatele.

După zece minute lungi, îngrozitoare, sarcofagul de oţel alunecă în adâncul mării. 1.500 de oameni îşi găsesc moartea în această noapte. Cei 700 de supravieţuitori din bărcile de salvare sunt salvaţi la ora 4:00 de vaporul „Carpathia“.

Scufundarea Titanicului este o atenţionare serioasă, pentru a nu neglija mântuirea sufletului! Moartea vine adesea pe neaşteptate. De aceea nu amâna pe mâine întrebarea cu privire la mântuirea ta! S-ar putea să fie prea târziu. Gândeşte-te la sfârşit! Biblia spune: „Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!“ (2. Corinteni 5:20). Este îngrozitor să cazi neîmpăcat în mâinile Dumnezeului celui viu. El nu vrea moartea păcătosului, ci ca el să-şi recunoască păcatele şi să trăiască. Dumnezeu Şi-a arătat dragostea faţă de oameni în aceea că „pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi“ (Romani 5:8). El este „barca de salvare“. După moarte nu mai există nicio posibilitate de a lua această decizie importantă, vitală, pentru Dumnezeu. Ia-o astăzi, acum, cât timp trăieşti!

Ce cred eu despre acest articol

Am întrebări cu privire la acest articol
Contact